Școala
Gimnazială Gâdinți beneficiază în anul școlar 2014-2015 de o finanţare
nerambursabilă din partea Uniunii Europene, prin intermediul Agenţiei Naţionale
pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale
(ANPCDEFP), în cadrul Programului ERASMUS+.
Proiectul derulat de Școala
Gimnazială Gâdinți se numeşte “Teacher Development” și are ca obiective specifice:
- optimizarea procesului didactic prin utilizarea mijloacelor moderne de predare-învățare și comunicare, a tehnologiilor informației și comunicării;
- dezvoltarea competențelor lingvistice, de comunicare și argumentare, a competențelor și abilităților antreprenoriale, a comportamentelor democratice, civice, pragmatice;
- promovarea și dezvoltarea dimensiunii europene a școlii;
- stimularea activității metodice și de perfecționare a cadrelor didactice;
- creșterea calității educației;
- îmbunătățirea ofertei educaționale.
Activitățile proiectului sunt
structurate pe trei paliere: activități premergătoare cursurilor (de pregătire
metodică, pedagogică, lingvistică și culturală); activitățile propriu-zise de
formare și activitățile ulterioare participării la cursuri, de diseminare și
valorificare a rezultatelor obținute. Activitățile vizează nu doar profesorii
ce beneficiază de mobilitate de formare, ci întreg colectivul de cadre
didactice al Școlii Gâdinți și elevii acesteia.
Au fost stabilite două direcții
fundamentale în formarea cadrelor didactice: familiarizarea cu noi metodologii
specifice secolului 21 și dezvoltarea capacităților digitale.
La cursul "Teaching through 21st
Century Methodologies", furnizat de International Training Centre – Praga,
Cehia în perioada 20-24 octombrie 2014, participă profesorii de limba
engleză Irina-Cătălina Grama și Ovidiu-Eduard Sârghi. Cel de-al doilea curs, la
care participă doamnele profesoare Roxana-Elena Otic, Nadia-Alina Năstasă
și Laura-Mirela Imbrea, se numește "Empowerment in ICT Skills - Making Use
of Technology Tools" și este furnizat de Executive Training Institute din Malta, în perioada 3-7 noiembrie
2014.