sâmbătă, 27 septembrie 2014

Un proiect de succes - proiectul Erasmus+ derulat de Școala Gimnazială Gâdinți, jud. Neamț

          Școala Gimnazială Gâdinți beneficiază în anul școlar 2014-2015 de o finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), în cadrul Programului ERASMUS+. 
          Proiectul derulat de Școala Gimnazială Gâdinți se numeşte “Teacher Development” și are ca obiective specifice:
  • optimizarea procesului didactic prin utilizarea mijloacelor moderne de predare-învățare și comunicare, a tehnologiilor informației și comunicării; 
  • dezvoltarea competențelor lingvistice, de comunicare și argumentare, a competențelor și abilităților antreprenoriale, a comportamentelor democratice, civice, pragmatice; 
  • promovarea și dezvoltarea dimensiunii europene a școlii; 
  • stimularea activității metodice și de perfecționare a cadrelor didactice; 
  • creșterea calității educației;
  • îmbunătățirea ofertei educaționale. 
          În stabilirea acestor obiective s-a plecat de la o analiză obiectivă și riguroasă a mediului intern și extern, demers care a evidențiat nevoile organizației școlare în ceea ce privește resursa umană. A fost apoi întocmit planul de dezvoltare profesională a cadrelor didactice ale școlii; a avut loc recrutarea și selecția personalului didactic participant la mobilitățile de formare, pe baza unor criterii corecte și transparente, promovând echitatea și incluziunea; s-au reglementat raporturile dintre organizațiile furnizoare, unitatea de învățământ și profesorii participanți la mobilități, beneficiari ai serviciilor educaționale cu finanțare europeană.
          Activitățile proiectului sunt structurate pe trei paliere: activități premergătoare cursurilor (de pregătire metodică, pedagogică, lingvistică și culturală); activitățile propriu-zise de formare și activitățile ulterioare participării la cursuri, de diseminare și valorificare a rezultatelor obținute. Activitățile vizează nu doar profesorii ce beneficiază de mobilitate de formare, ci întreg colectivul de cadre didactice al Școlii Gâdinți și elevii acesteia.
          Au fost stabilite două direcții fundamentale în formarea cadrelor didactice: familiarizarea cu noi metodologii specifice secolului 21 și dezvoltarea capacităților digitale. 
          La cursul "Teaching through 21st Century Methodologies", furnizat de International Training Centre – Praga, Cehia în perioada 20-24 octombrie 2014, participă profesorii de limba engleză Irina-Cătălina Grama și Ovidiu-Eduard Sârghi. Cel de-al doilea curs, la care participă doamnele profesoare Roxana-Elena Otic, Nadia-Alina Năstasă și Laura-Mirela Imbrea, se numește "Empowerment in ICT Skills - Making Use of Technology Tools" și  este furnizat de Executive Training Institute din Malta, în perioada 3-7 noiembrie 2014.


luni, 1 septembrie 2014

Programul European ERASMUS+

     ERASMUS+ este noul program al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport pentru perioada 2014-2020, ce își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor și a capacității de inserție profesională. 
     „Erasmus+ oferă beneficiarilor posibilitatea de a studia, de a se forma, de a câștiga experiență profesională și de a participa la programe de voluntariat în alte țări. Totodată finanțează parteneriate transnaționale între diferite organizații și instituții de educație, formare și tineret, cu scopul de a coopera și de a construi punți între sistemul educațional și câmpul muncii prin care să faciliteze acoperirea deficitului de competențe necesare astăzi.” (www.erasmusplus.ro)
     Formarea profesională a personalului din învățământ capătă, prin intermediul programului Erasmus+, componenta ‹Învățare pe Tot Parcursul Vieții›, o dimensiune europeană; contextul internațional în care se desfășoară dând valoare adăugată activității de formare. Și pentru că o bună calitate a formării profesionale în planul cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor este determinantă pentru atingerea obiectivelor la locul de muncă, participarea la mobilități de formare în străinătate îmbunătățește calitatea actului didactic prin aceea că asigură profesorilor nu doar o mai bună pregătire metodico-științifică ci și achiziția de competențe interculturale, dezvoltarea autonomiei și a conștiinței de sine, precum și abilități de comunicare într-o limbă străină.